Statul să plătească dobânzi și penalități românilor de rând: legea mult așteptată de toți cetățenii
O inițiativă legislativă care aparține celor din USR ar putea ajunge să schimbe din temelii relația dintre contribuabili și stat.
Conform proiectului de lege la care facem referire, statul român ar putea să plătească, în anumite situații, dobânzi și penalități, așa cum oamenii de rând achită statului, atunci când întârzie anumite plăți.
Știm cu toții ce înseamnă să aștepți o anumită sumă de bani din partea unei instituții a statului român. Uneori, deși există un calendar clar de plată, banii întârzie să ajungă la tine, iar cei responsabili nu suportă nicio consecință.
Ei bine, astfel de situații ar putea fi date uitării, dacă proiectul de lege al parlamentarilor USR va ajunge să intre în vigoare.
De altfel, o noutate menționată în textul proiectului respectiv prevede că inspectorii fiscali ar urma să răspundă în solidar, alături de organul fiscal, faţă de contribuabili.
Ai putea primi bani grei de la stat, pentru orice plată întârziată
Cu alte cuvinte, inițiativa legislativă arată că statul trebuie să plătească contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate.
Trebuie precizat faptul că măsurile anterior discutate nu se aplică momentan, fiind vorba doar despre o inițiativă legislativă. Pentru a se aplica, proiectul trebuie să primească undă verde din partea Parlamentului, să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial al României.
„Statisticile arată că foarte puţine dintre contestaţiile formulate de contribuabili sunt admise de ANAF: doar 2,3% în 2019, respectiv 3,8% în 2020. Însă, tot în 2019, 39% din procesele intentate de contribuabili împotriva ANAF au fost câştigate de aceştia. Rezultă, astfel, o discrepanţă evidentă între cele două seturi de date, ceea ce arată o disfuncţionalitate atât la nivelul autocontrolului ANAF, cât şi cu privire la modul în care agenţii fiscali înţeleg să îşi facă datoria.
Cifrele sunt asemănătoare dacă ne uităm la alţi ani, după cum reiese din răspunsurile furnizate de ANAF în baza solicitărilor depuse de deputatul USR Victor Ilie: în perioada 2016-2020, ANAF a pierdut aproape 40% din procesele intentate de contribuabili. Acesta este un nivel inacceptabil”, conform unui comunicat de presă transmis, duminică, de USR.